Simina (2)

Ajunsesem mai devreme acasă cu 2 ore, iar din dormitor se auzeau zgomote, râsete…m-am îndreptat către sursa lor și, deschizând ușa, i-am găsit în patul meu pe Ei – iubita mea și … prietenul meu cel mai bun. Poate pare un clișeu, că nu sunt nici primul și nici ultimul care trece prin așa ceva, dar niciodată nu mi-a trecut porcăria asta prin cap.

De ce El și nu altul? De ce mie? I-am văzut îmbrățișați, sub cearșaful de mătase, iar lor nu le păsa că îi privesc, până când nu am mai putut suporta și am trântit ușa….

Merg haotic, fără să știu unde mă îndrept. Văd ca prin fum tot ce este în jurul meu: copii jucându-se, adolescenți cu role, bătrâni care se țin de mână – cred că sunt într-un parc, dar habar n-am care. Sunt amețit, înghețat pe dinăuntru, de parcă Ea mi-a smuls inima și a aruncat-o la gunoi fără să-i pese…nu-mi dau seama nici măcar cum am ajuns înapoi pe stradă după ce i-am surprins împreună… Tot  ce îmi amintesc sunt frânturi, câteva țipete ale Ei, scuzele Lui, ale Ei, rugăminți….
 
–  Te rog, a fost doar o greșeală. El nu înseamnă nimic, a fost un impuls, cred că am și băut ceva. A fost mai mult vina lui…te rog, hai să uităm, să trecem și peste asta. E un nimic, o prostie, iartă-mă…
– Ar trebui să-ți fie rușine de tot ce spui. Cum adică o greșeală? Aseară ce-a fost? Acum o săptămână? Să mai continui? Frate, ea e vinovata, doar nu o s-o crezi pe ea, o …amărâtă. Noi ne știm de atâția ani….apoi am plecat, sătul de vorbele Lor și incapabil să iert sau să uit ceea ce tocmai văzusem.
 
Cuvintele Lor mi se amestecă în cap precum băutura. Cum de am fost așa de orb și nu mi-am dat seama de ceea ce se petrecea sub nasul meu? Afară s-a întunecat, undeva se aud bătătile unui ceas – una, două, trei,….unsprezece – e aproape miezul nopții… mă plimb aiurea pe străzi, mi-e frig și somn și aș bea o cafea, dar la ora asta nici nu știu unde să merg și nici cum să ajung…
 
– Alo? Sunt eu, iubirea ta, dacă asculți mesajul, dă-mi un semn de viață…. Ar trebui să vorbim despre situația asta… Trebuie să o rezolvăm. Sună-mă!
 
E evident că îți ascult mesajul, vocea ta care încearcă să repare, dar nu se mai poate. O oră mai târziu cam același text de la El… Nu, nu pot să vă iert, nu acum…eu venisem mai devreme cu un cadou pentru Ea, dar se pare că mi se pregătise ceva mult mai important decât ce aveam eu (inelul de logodnă)… Cât de prost am fost să cred că Ea e acea ea. Dacă nu i-aș fi descoperit oare cât ar fi durat toată farsa asta cu 3 personaje?
 
– Nu pot să vă vorbesc, să mă uit în ochii voștri, să vă iert. Cel puțin nu acum, nu mâine, nu știu când…sunt bine, nu e nevoie să aveți grijă de mine (nu v-am interesat până acum, nu am nevoie să vă pese acum)….trimite mesajul? Da. Doriți să păstrați o copie în telefon? Nu (nu am nevoie de amintirea trădării Lor). Șterge definitiv mesajul? Da (cu siguranță da).
Un alt ceas, alte bătăi – una, două, trei,…douăsprezece…miezul nopții…tot nu știu pe unde sunt…am mers ca un nebun, cu interiorul smuls și făcut bucăți, aerul rece mi-a făcut bine, totuși. Nu-i urăsc pe niciunul, dar nici nu pot să iert așa ușor…nici nu mai contează cine a greșit mai mult sau mai puțin – important e că au greșit (poate și eu)…
Peste drum, o cafenea cu luminile aprinse (la ora asta?!). Fără să-mi explic de ce, am traversat strada și am intrat. Acolo am văzut-o pe adevărata Ea – doi ochi verzi încadrați de părul castaniu, care îi cădea în valuri pe spate…atunci și-a întors privirea și am rămas pironiți unul în fața celuilalt…

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s