Simina

Ochii Siminei se deschid greu, de parcă nu ar vrea să mai vadă camera goală, pustiită de la plecarea Lui. Totuși, o face, se ridică și simte cum patul o trage înapoi ca un mormânt care își cere cadavrul. Face eforturi mari ca să se dea jos din pat și simte cum lacrimile se nasc în ochii ei, dar cum nu mai poate să le lase să-i atingă pielea uscată a feței…privește în jur la camera care mai păstrează parfumul Lui, mirosul pielii Lui care o învăluie ca într-o îmbrățișare amară astăzi, când El a plecat definitiv din viața ei.
Simina se scurge tristă spre baia îmbrăcată în faianță și gresie albastră și își privește chipul ireal de alb într-o oglindă încadrată de scoici…scoici culese de pe plaja pe care fuseseră acum 3 luni, când erau cei mai fericiți oameni de pe pământ, când nimic nu mai conta, când erau doar ei doi îmbrățișați de aripile iubirii…..acum totul se dizolvase precum cerneala neagră într-un pahar cu apă rece….
Vechiul Lui tricou se dezlipește de pe trupul ei de marmură, smulgând un strat de amintiri din pielea ei, șosetele cu dungi – cadou de la El de ziua ei – și lenjeria intima mai iau cu ele un alt strat de amintiri…se privește din nou în oglindă și realizează pentru prima oară în 2 luni de la plecarea Lui cât de mult a slăbit și cum pielea a început să capete o nuanță străvezie..ar trebui să mănânce ceva astăzi….
Apa se scurge zgomotos în cadă, aburii inundă camera, iar spumantul cu aromă de portocale o eliberează de durerea fizică pe care o simte corpul ei…durerea din suflet încă e acolo și poate că nu o să plece curând, dar poate să o înghesuie în cel mai îndepărtat colț al inimii și să o dea uitării…e cel mai bine așa. Și-a propus să facă azi tot ce nu a făcut de 2 luni de zile de când își plânge singură de milă…El nu e ultimul bărbat din lume, iar Simina știe că dacă astăzi nu s-ar fi dat jos din pat, nu ar fi făcut-o niciodată…doar nu avea să moară din dragoste ca eroinele din filme.
Simina e conștientă de faptul încă Îl mai iubește, așa cum numai o femeie poate iubi un bărbat, iar iubirea asta o doare la nesfârșit, pentru că El a călcat-o în picioare…dar totul va fi bine de azi.
Își înfășoară un prosop în jurul corpului, își trece mâinile prin părul ud și privește pe geam la cafeneaua din fața blocului – “Astăzi voi intra în cafeneaua aceea și voi bea un irish coffee, apoi mă voi plimba prin parc toată ziua.” Cu gândul ăsta se aruncă pe pat și zâmbește, buzele roz se bucură de acest zâmbet, după tot timpul în care au suspinat și îndurat lacrimi sărate din perechea de ochi verzi superb încadrați de un bogat păr castaniu ondulat….
 
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s