sentimente

Mi-am purtat trupul prin paturi străine, alături de ființe reci; un trup pustiu, fără de sufletu-mi mistuit de flăcările iubirii neîmplinite. La prima pierdere din dragoste mi-am închis inima asemeni unui templu care nu-și mai vrea adepții și am uitat ce înseamnă a trăi alături de oameni iubitori.Am aruncat un bolovan asupra izvorului bunătății din sufletul meu și am trăit urându-i pe cei din preajma mea, fără motive temeinice și fără a-mi da seama de ce făceam asta. Am lăsat în urma mea oamenii ce mă iubeau, doar pentru că eu nu mai puteam nutri astfel de sentimente față de ei. Le-am distrus speranțele celor care mă doreau atât de aprig, încât m-am ales cu …. nimic. Mi-am dorit, la un momentdat, să mă schimb, să redevin cea care am fost odată, dar n-am putut. Așa că mi-am continuat drumul spre nefericire, fără să-mi pese de sentimentele celor din jur. Am trecut peste ele cu ” bocancii”, le-am sfâșiat visele și sufletele, le-am distrus speranțele de a iubi cu adevărat. I-am transformat în ceea ce sunt și eu: un om fără scrupule, care a uitat să iubească. Unii mi-au mulțumit pentru asta, alții au trecut mai departe, uitând să mai zâmbească. Cu toții au început să-i urască pe cei de lângă ei și să-i disprețuiască pe cei îndrăgostiți. Mi-am înecat în fiecare noapte amarul în paharele cu băutura, iar la venirea dimineții uitam totul, îmi spălam fața cu apă rece și o luam de la capăt. Asta fac și acum, fără să mă gândesc la ziua de mâine, când, poate că nu o să mai fiu pe acest pământ uscat și lipsit de viață.

Pasiunea m-a distrus încet, dar sigur, fără să-mi dau seama decât atunci când a fost prea târziu…M-am temut de ce-o să fie, neștiind cum să fac față puhoiului de sentimente străine care îmi străpungea inima și dorinței nebune de a vedea persoana care le-a distrus. Cu timpul am învățat să urăsc acea persoană și m-am trezit mult prea târziu că nu era bine, dar am continuat în ură ca un orb care trece o stradă plină de mașini fără să știe încotro se îndreaptă. Au trecut mulți ani de atunci și parcă simt că sentimentul ăsta de ură nesecată de pe vremuri a ajuns la un capăt, ca lacrimile pe care le verși: ai putea plânge fără limite, dar durerea le șterge din ochii tăi așa cum vântul spulberă nisipul dintre pavelele străzii.
Am reușit să iert, cuvânt pe care nu l-am rostit de prea multe ori în viață, dar despre care am învățat că te eliberează cu o putere divină de tot răul făcut și trăit. Am avut puterea să trec peste tot ce am făcut și să îndrept confuziile sentimentale ale celor pe care i-am rănit cu ideile mele pline de ură. Dar mai presus de toate astea am cunoscut iubirea adevărată, pasiunea nesfârșită, sentimente care nu mi-au fost date spre cunoaștere decât la momentul potrivit, ca o lecție pe care o înveți la școală; mai greu, dar o vei știi pentru toată viața.

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s