oameni

Trăim o epocă săracă, într-o lume mizeră, analfabetizată. O lume în care ne vindem totul: cărțile, hainele vechi, pantofii tociți de mersul pe jos, colecțiile de monede prăfuite, vechiturile de care ne împiedicăm prin casă. Ce ne mai rămâne după asta? Să ne vindem sufletul pentru un trai mai bun, pentru noi sau pentru cei ce vor urma.

An de an sperăm la mai bine, dar binele ăsta nu vine niciodată. În schimb avem datorii la bănci, la întreținere, la cunoscuți, la familie și nu putem să scăpăm de ele; e ca un vârtej.
Suntem săraci și zi de zi cerșim la colț de stradă, la gura de metrou, în fața centrelor comerciale. De fiecare dată așteptăm un zâmbet, o vorbă bună, poate o bucată de pâine, dar tot ce primim sunt resturi bune de aruncat și vorbe grele. Parcă noi n-am fi oameni sau, chiar dacă suntem, facem parte din clasa aia, cea mai de jos.
Noi putem, la nevoie, să fim lăsați să murim ca să-i salvăm pe ceilalți. Ei sunt bogații, oamenii egoiști care și-au vândut sufletul înainte de toate și acum ne râd zeflemitor în față. Dar, dincolo de aparențe, noi suntem ceea ce ei nu vor fi niciodată: oamenii care citesc; noi dăm cărți la schimb pentru că n-avem bani să le cumpărăm, ne luăm haine ieftine de la magazinul din colț, uităm să mâncăm pentru că, oricum ne-am obișnuit să nu o facem, că nu avem ce. Noi n-am uitat niciodată de unde am plecat și știm exact unde vrem să ajungem. Tu știi?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s